Centrul educațional Academia Plod urmează principiile educației timpurii și aplică, într-o abordare holistică, recomandările Ministerului Educației, dorind să ofere plozilor care îi calcă pragul o educație sănătoasă și plină de blândețe. Credem cu tărie în zicala “e nevoie de un sat întreg pentru a crește un copil”, de aceea ne dorim să fim un partener de nădejde al familiei, iar familia să devină un partener de nădejde al Academiei Plod. Și, pentru că cercul nu se închide aici, pentru că satul nu este atât de mic, ne dorim să implicăm, periodic, în activitățile pe care le desfășurăm specialiști din comunitatea noastră, care să îi învețe pe cei mici puțin din ce știu ei, punând, astfel, și ei o cărămidă la dezvoltarea armonioasă a copiilor noștri. Îi așteptăm pe cei mici, cu brațele deschise, să pășească în Academia Plod, unde vor găsi dragoste, libertate, educație cu blândețe, respect și activități alese cu atenție, menite să dezvolte potențialul fiecăruia dintre ei.